duminică, 5 iulie 2015

Varoufakis consideră că votul dat la referendumul din Grecia este 'o revenire la valorile Europei'

Ministrul grec de finanțe, Yanis Varoufakis, a apreciat că, prin votul categoric dat de concetățenii săi, la referendumul de duminică, împotriva propunerilor  creditorilor internaționali, guvernul de la Atena va putea să 'întindă o mână a cooperării' partenerilor europeni pentru a ajunge împreună la un acord, transmite agenția EFE.
'Începând de mâine, vom colabora cu Banca Centrală Europeană, care a avut o poziție neutră săptămâna trecută, și vom avea o atitudine pozitivă față de Comisia Europeană', a declarat Varoufakis în prima sa declarație publică după anunțarea victoriei taberei 'Nu' la referendum.
El a susținut în continuare că acest 'Nu' de fapt nu este un 'Nu' împotriva austerității, ci 'o revenire la valorile Europei'. 'Acest 'Nu' este un mare 'Da' Europei democratice', a adăugat ministrul grec, el considerând de asemenea că rezultatul la acest referendum va fi de acum înainte un 'instrument de colaborare cu partenerii'.
În pofida tonului conciliant, Varoufakis și-a reluat în această intervenție criticile față de creditorii internaționali, acuzându-i că 'în ultimele cinci luni (de când stânga radicală Syriza a preluat conducerea guvernului în urma câștigării alegerilor n.red.) au respins orice dezbatere cu privire la austeritate și datoria' externă a Greciei. 'De cinci luni încercăm să negociem pentru a le explica acest lucru: fără alte împrumuturi, dacă nu le restructurăm pe cele vechi', a continuat ministrul grec, susținând că 'din primul moment, creditorii au încercat să închidă băncile (...) și să ne oblige să ne cerem scuze pentru criticile aduse programelor eșuate'.
Premierul grec Alexis Tsipras a cerut concetățenilor săi să respingă la referendum oferta creditorilor internaționali, invocând faptul că aceasta implică noi măsuri de austeritate, precum creșteri se taxe și reducerea unor cheltuieli, cum ar fi pensiile.
Tsipras a susținut că dorește astfel să obțină un acord 'mai bun' și mai 'just din punct de vedere social', el trimițând creditorilor internaționali o scrisoare cu propunerile sale. Principalele elemente ale acestor propuneri sunt obținerea unui nou împrumut de 30 de miliarde de euro pe doi ani, în cadrul Mecanismului European de Stabilitate (ESM), și o nouă ștergere a datoriei externe a Greciei.
Conform rezultatelor parțiale ale referendumului, peste 61% dintre participanții la scrutin au votat 'Nu', împotriva propunerilor creditorilor internaționali.
AGERPRES/(AS — editor: Sorin Popescu)