Momentul
zero al sentimentului de ostilitate pe care românii îl încearcă faţă de
ruşi a fost, după toate probabilităţile, războiul dintre aceştia şi
turci din 1806-1812, "şase ani în care pământul Principatelor avea să
slujească din nou de câmp de bătălie. Şi dacă, în saloanele din
Bucureşti şi din Iaşi, doamnele vor învăţa valsul, iar bărbaţii vistul
şi faraonul (n.r. - jocuri de cărţi), la ţară mizeria, jaful şi hoţiile
vor atinge un nivel nemaicunoscut până atunci", după cum scrie Neagu
Djuvara.
Ironia e că, iniţial, românii i-au întâmpinat cu entuziasm pe "eliberatorii" ruşi. Neagu Djuvara relatează în cartea "Între Orient şi Occident": "În timpul războiului din 1768-1774, boierii moldoveni, în marea lor majoritate, îmbrăţişaseră cu înflăcărare cauza Sfintei Rusii, care, punându-se în fruntea unei noi cruciade împotriva necredincioşilor, avea să scape popoarele creştine de sclavia în care erau ţinute de secole. O mulţime de călugări ruşi, sosiţi în Principate, în Transilvania şi în toată Peninsula Balcanică, pregătiseră de mult terenul, dovedindu-se propagandiştii cei mai eficace ai acestor mişcări populare şi de simpatie faţă de . Mii de volintiri (n.r. - voluntari) din Moldova şi Muntenia se angajaseră în armata rusă: la sfârşitul războiului, erau 12.000", ceea ce înseamnă că peste 1% din populaţia bărbătească se înrolase la ruşi.
UN SAT ÎNTREG, ALUNGAT PE CÂMP ÎN TOIUL IERNII
Ironia e că, iniţial, românii i-au întâmpinat cu entuziasm pe "eliberatorii" ruşi. Neagu Djuvara relatează în cartea "Între Orient şi Occident": "În timpul războiului din 1768-1774, boierii moldoveni, în marea lor majoritate, îmbrăţişaseră cu înflăcărare cauza Sfintei Rusii, care, punându-se în fruntea unei noi cruciade împotriva necredincioşilor, avea să scape popoarele creştine de sclavia în care erau ţinute de secole. O mulţime de călugări ruşi, sosiţi în Principate, în Transilvania şi în toată Peninsula Balcanică, pregătiseră de mult terenul, dovedindu-se propagandiştii cei mai eficace ai acestor mişcări populare şi de simpatie faţă de . Mii de volintiri (n.r. - voluntari) din Moldova şi Muntenia se angajaseră în armata rusă: la sfârşitul războiului, erau 12.000", ceea ce înseamnă că peste 1% din populaţia bărbătească se înrolase la ruşi.
UN SAT ÎNTREG, ALUNGAT PE CÂMP ÎN TOIUL IERNII
Românii
şi-au dat însă destul de repede seama că se înşelaseră, iar
"eliberatorii" ruşi nu erau apărătorii creştinătăţii, ci doar soldaţii
unui alt imperiu, mai vorace chiar decât îngrozitorii turci. "Pe măsură
ce adevăratele planuri ale ţarilor se dădeau pe faţă, marii boieri
începuseră să intre la bănuială. Pe de altă parte, comportamentul
trupelor ruseşti de ocupaţie din timpul războiului din 1787-1791
întunecase mult imaginea Rusiei în ochii poporului", povesteşte acelaşi
Djuvara.
Din epocă ne-au rămas mărturii zguduitoare ale cruzimii la care se dedau ruşii pe teritoriul Moldovei şi al Munteniei.
Din epocă ne-au rămas mărturii zguduitoare ale cruzimii la care se dedau ruşii pe teritoriul Moldovei şi al Munteniei.
Contele
francez Louis Langeron, general în armata rusă la sfârşitul secolului
al XVIII-lea, nota în "Memoriile" sale un episod petrecut în Moldova în
timpul campaniei din iarna anului 1788: "Iată un exemplu, dintr-o mie,
de ce era în stare cruzimea ruşilor". Enervat pentru că o furtună îi
afectase armata, generalul rus Kamenski a poruncit să fie decapitaţi
prizonierii tătari, iar un evreu suspect să fie legat gol de un stâlp şi
stropit cu apă la minus zece grade Celsius, lăsându-l să moară
îngheţat. Apoi a dat foc unui sat întreg şi i-a alungat pe locuitori pe
câmp, în ger şi zăpadă, lăsându-i să moară de frig şi de foame. În
final, acest general Kamenski a dat ordin ca toate animalele care nu
fuseseră ucise să fie strânse şi trimise în Rusia, pe moşiile sale.
Deşi lefegiu în armata ţarului, nobilul francez nu împărtăşea metodele pe care le foloseau colegii săi ruşi: "Am putut judeca grozăviile la care ofiţerii noştri se dedau prea adesea în Moldova şi, chiar dacă n-aş fi fost martor, aş fi putut judeca şi după teama cumplită de care este cuprins, dintr-o dată, un ţăran moldovean când vede că-i intră în casă o uniformă rusească. Rămâne împietrit şi nu mai este în stare nici să zică, nici să facă ceva. Degeaba îi ceri, îl rogi, îi dai bani ca să-ţi facă vreun serviciu oarecare, moldoveanul nu mai e bun de nimic şi rămâne ca o stană de piatră. (...)".
Deja, în timpul războiului ruso-turc din 1806-1812, boierii din ţările române nu le mai erau favorabili ruşilor, pe care-i priveau cu teamă şi-i suspectau (justificat) că vor "uita" să mai plece. Iată ce scria un alt francez, prinţul Joseph de Ligne, în timpul războiului ruso-turc din 1787-1791: "Nu s-a mai pomenit o situaţie precum a oamenilor aceştia, bănuiţi de ruşi că i-ar prefera pe austrieci, în timp ce aceştia îi cred mai legaţi de turci; de fapt, ei doresc plecarea celor dintâi, la fel de mult cum se tem de întoarcerea celor din urmă".
Deşi lefegiu în armata ţarului, nobilul francez nu împărtăşea metodele pe care le foloseau colegii săi ruşi: "Am putut judeca grozăviile la care ofiţerii noştri se dedau prea adesea în Moldova şi, chiar dacă n-aş fi fost martor, aş fi putut judeca şi după teama cumplită de care este cuprins, dintr-o dată, un ţăran moldovean când vede că-i intră în casă o uniformă rusească. Rămâne împietrit şi nu mai este în stare nici să zică, nici să facă ceva. Degeaba îi ceri, îl rogi, îi dai bani ca să-ţi facă vreun serviciu oarecare, moldoveanul nu mai e bun de nimic şi rămâne ca o stană de piatră. (...)".
Deja, în timpul războiului ruso-turc din 1806-1812, boierii din ţările române nu le mai erau favorabili ruşilor, pe care-i priveau cu teamă şi-i suspectau (justificat) că vor "uita" să mai plece. Iată ce scria un alt francez, prinţul Joseph de Ligne, în timpul războiului ruso-turc din 1787-1791: "Nu s-a mai pomenit o situaţie precum a oamenilor aceştia, bănuiţi de ruşi că i-ar prefera pe austrieci, în timp ce aceştia îi cred mai legaţi de turci; de fapt, ei doresc plecarea celor dintâi, la fel de mult cum se tem de întoarcerea celor din urmă".
NAPOLEON NE-A SALVAT
Prima dată când Rusia a fost foarte aproape de a anexa ţările române s-a întâmplat în 1812. La capătul unui război de şase ani, tratativele dintre ruşi şi turci se împotmoliseră pentru că primii doreau anexarea Principatelor.
Precipitarea evenimentelor pe plan european, unde împăratul francez Napoleon Bonaparte a invadat Rusia, a fost întâmplarea providenţială de care aveau nevoie în acea clipă românii. Încolţiţi, ruşii s-au mulţumit cu puţin. Dar dedesubturile păcii de la Bucureşti, din 1812, în urma căreia România a pierdut Basarabia, sunt neclare şi astăzi, după 200 de ani.
Invazia franceză în Rusia era iminentă şi nu există explicaţii logice pentru care marele vizir Ahmet-paşa şi marele dragoman Moruzi (secretar de stat la ministerul de externe al turcilor) au acceptat o pace dezavantajoasă. Actele s-au semnat pe 28 mai 1812. Trei săptămâni mai târziu, Napoleon intra în Rusia. S-a vorbit îndelung de trădare. Opiniile istoricilor sunt împărţite. Dar turcii n-au avut dubii. După întoarcerea la Istanbul, vinovaţii au fost judecaţi, marele vizir - destituit şi exilat, marele dragoman Dimitrie Moruzi - decapitat împreună cu fratele său, Panait. Era însă tardiv.
Pe de altă parte, bănuielile românilor se dovediseră întemeiate. Comentariul contelui de Langeron arăta adevărata ţintă a ruşilor: "Împrejurările în care s-a aflat Rusia în 1812 ne-au silit să nu cerem decât Prutul, şi încă am fost foarte mulţumiţi că am căpătat această frontieră".
MAI CORUPŢI DECÂT TURCII
Prima dată când Rusia a fost foarte aproape de a anexa ţările române s-a întâmplat în 1812. La capătul unui război de şase ani, tratativele dintre ruşi şi turci se împotmoliseră pentru că primii doreau anexarea Principatelor.
Precipitarea evenimentelor pe plan european, unde împăratul francez Napoleon Bonaparte a invadat Rusia, a fost întâmplarea providenţială de care aveau nevoie în acea clipă românii. Încolţiţi, ruşii s-au mulţumit cu puţin. Dar dedesubturile păcii de la Bucureşti, din 1812, în urma căreia România a pierdut Basarabia, sunt neclare şi astăzi, după 200 de ani.
Invazia franceză în Rusia era iminentă şi nu există explicaţii logice pentru care marele vizir Ahmet-paşa şi marele dragoman Moruzi (secretar de stat la ministerul de externe al turcilor) au acceptat o pace dezavantajoasă. Actele s-au semnat pe 28 mai 1812. Trei săptămâni mai târziu, Napoleon intra în Rusia. S-a vorbit îndelung de trădare. Opiniile istoricilor sunt împărţite. Dar turcii n-au avut dubii. După întoarcerea la Istanbul, vinovaţii au fost judecaţi, marele vizir - destituit şi exilat, marele dragoman Dimitrie Moruzi - decapitat împreună cu fratele său, Panait. Era însă tardiv.
Pe de altă parte, bănuielile românilor se dovediseră întemeiate. Comentariul contelui de Langeron arăta adevărata ţintă a ruşilor: "Împrejurările în care s-a aflat Rusia în 1812 ne-au silit să nu cerem decât Prutul, şi încă am fost foarte mulţumiţi că am căpătat această frontieră".
MAI CORUPŢI DECÂT TURCII
În
materie de administraţie, ruşii s-au dovedit mai hrăpăreţi decât
turcii. Neagu Djuvara citează din nou din memoriile lui Langeron în
cartea "Între Orient şi Occident": "Generalul Zass, însărcinat la
Craiova cu supravegherea comerţului între Vidin şi Ardeal, dublând taxa
pe fiecare balot de marfă, a izbutit să-şi însuşească sume fabuloase şi a
fost găsit, la întoarcere, la carantila de la Nicolaiev, cu 60.000 de
ducaţi de aur, ascunşi în două butoaie. La Bucureşti, generalii
Engelhart şi Isaiev vindeau autorizaţiile de tranzit ale mărfurilor, iar
cazacii şi colonelul Melentiev luau bacşişuri pentru trecerea
mărfurilor în contrabandă".
După retragerea ruşilor, în 1812, ţările române au rămas în haos. Un ministru al Saxoniei la Constantinopol raporta, pe 10 septembrie 1812: "Toţi călătorii care sosesc din ţinuturile acelea spun că Principatele sunt cu totul pustiite de armatele care le ocupă de şase ani şi că va fi nevoie de multă muncă şi de grijă ca să arate iar aşa cum erau înainte".
La 1830, românii se săturaseră de "fraţii creştini". Djuvara descrie această cotitură: "Atâtea nenorociri adunate, din vina, directă sau indirectă, a ocupantului, aveau să exacerbeze în ţară sentimentul antirusesc şi, fapt nou, de acum înainte, avea să fie un sentiment generalizat în toate păturile populaţiei".
Teama că ruşii nu vor mai pleca este ilustrată de Saint-Marc Girardin (scriitor şi politician francez) printr-o replică amuzantă dată de un ţăran boierului său: "Conaşule, îi văd ducându-se, venind înapoi şi întorcându-şi spatele unii altora, ca la joc. Ca să plece, ar trebui să se întoarne cu spatele către noi, toţi deodată!".
După retragerea ruşilor, în 1812, ţările române au rămas în haos. Un ministru al Saxoniei la Constantinopol raporta, pe 10 septembrie 1812: "Toţi călătorii care sosesc din ţinuturile acelea spun că Principatele sunt cu totul pustiite de armatele care le ocupă de şase ani şi că va fi nevoie de multă muncă şi de grijă ca să arate iar aşa cum erau înainte".
La 1830, românii se săturaseră de "fraţii creştini". Djuvara descrie această cotitură: "Atâtea nenorociri adunate, din vina, directă sau indirectă, a ocupantului, aveau să exacerbeze în ţară sentimentul antirusesc şi, fapt nou, de acum înainte, avea să fie un sentiment generalizat în toate păturile populaţiei".
Teama că ruşii nu vor mai pleca este ilustrată de Saint-Marc Girardin (scriitor şi politician francez) printr-o replică amuzantă dată de un ţăran boierului său: "Conaşule, îi văd ducându-se, venind înapoi şi întorcându-şi spatele unii altora, ca la joc. Ca să plece, ar trebui să se întoarne cu spatele către noi, toţi deodată!".
"RĂZBOIUL" ALIAŢILOR RUSO-ROMÂNI DE LA 1878
Consolidarea "simpatiei" pe care poporul român avea s-o nutrească faţă de ruşi s-a produs după încheierea Războiului de Independenţă, în 1878. Gravele incidente dintre Principatele Unite şi Rusia, petrecute după înfrângerea Turciei, sunt prea puţin cunoscute.
După ce a fost salvată de la înfrângere de intervenţia armatelor române conduse de Principele Carol (devenit ulterior Regele Carol I al României), Rusia n-a mai recunoscut ţării noastre statutul de participant la negocierile de pace. Mai mult, a anexat trei judeţe din Basarabia de Sud care aparţineau Principatelor în acel moment, în ciuda opoziţiei disperate a domnitorului Carol şi a clasei conducătoare, în frunte cu I.C. Brătianu şi Mihail Kogălniceanu.
BUNI ÎN FAŢA PLEVNEI, "UITAŢI" LA TRATATIVE
Consolidarea "simpatiei" pe care poporul român avea s-o nutrească faţă de ruşi s-a produs după încheierea Războiului de Independenţă, în 1878. Gravele incidente dintre Principatele Unite şi Rusia, petrecute după înfrângerea Turciei, sunt prea puţin cunoscute.
După ce a fost salvată de la înfrângere de intervenţia armatelor române conduse de Principele Carol (devenit ulterior Regele Carol I al României), Rusia n-a mai recunoscut ţării noastre statutul de participant la negocierile de pace. Mai mult, a anexat trei judeţe din Basarabia de Sud care aparţineau Principatelor în acel moment, în ciuda opoziţiei disperate a domnitorului Carol şi a clasei conducătoare, în frunte cu I.C. Brătianu şi Mihail Kogălniceanu.
BUNI ÎN FAŢA PLEVNEI, "UITAŢI" LA TRATATIVE
A
fost un duel dur pe teren diplomatic, iar evenimentele au degenerat, în
primăvara lui 1878, până în pragul războiului între foştii aliaţi.
Pacea dintre Turcia şi Rusia s-a încheiat la San Stefano (Turcia), în 19
februarie 1878, fără participarea României. Istoricul Sorin Liviu
Damean descrie, în "Carol I al României", modul în care au procedat
"aliaţii" ruşi: "Guvernul de la Bucureşti a luat cunoştinţă de
conţinutul respectivului document abia pe 9 martie, prin intermediul
trimis de generalul Iancu Ghica. Acest act (n.r. - Dimitrie Onciu, "Din
istoria României") consacra, printre altele, independenţa României, însă
cu dureroase sacrificii. Articolul 19 preconiza că Sublima Poartă va
ceda sangeacul Tulcea (Dobrogea), Delta Dunării şi Insula Şerpilor către
Rusia, care, la rândul său, îşi rezerva dreptul de a le schimba cu
sudul Basarabiei. Totodată, spre disperarea cercurilor conducătoare de
la Bucureşti, se stipula dreptul de trecere pe teritoriul românesc, timp
de doi ani, a trupelor ruseşti care staţionau în Bulgaria".
RUŞII ASEDIAZĂ BUCUREŞTII
Aceste
întâmplări au adus armatele celor două ţări pe picior de război. "Vădit
nemulţumit de atitudinea protestatară a Guvernului de la Bucureşti,
(n.r. - cancelarul rus) Gorceakov ţinea să-i precizeze generalului Iancu
Ghica atitudinea intransigentă a cercurilor politice de la Petersburg
în privinţa dreptului de trecere a trupelor ruseşti. Mai mult,
cancelarul sublinia că, în eventualitatea în care autorităţile de la
Bucureşti se opun unei asemenea acţiuni, ţarul ", scrie Damean în
aceeaşi carte.
România n-a cedat şi s-a pregătit de război. "O asemenea stare de spirit era evocată şi de reprezentantul britanic la Bucureşti, colonelul Mansfield, care concluziona că <sentimentul antirus în aceste Principate a ajuns la apogeu>", se consemnează în lucrarea numită mai sus.
"(...) trupele ruseşti au primit ordin să ocupe România. Bucureştii au fost asediaţi. În faţa acestei primejdii, Brătianu îl convinge pe Carol I să iasă din capitală şi să se pună în fruntea oştilor româneşti din Oltenia. Ne aflam atunci în pragul unui conflict militar cu Rusia dintr-o poziţie avantajoasă, pentru prima şi singura dată în istorie", scrie şi istoricul Alex Mihai Stoenescu în "Eşecul democraţiei române - Istoria loviturilor de stat în România, volumul II" despre aceleaşi evenimente.
"PRIETENIA PENTRU RUSIA ERA SFÂRŞITĂ"
România n-a cedat şi s-a pregătit de război. "O asemenea stare de spirit era evocată şi de reprezentantul britanic la Bucureşti, colonelul Mansfield, care concluziona că <sentimentul antirus în aceste Principate a ajuns la apogeu>", se consemnează în lucrarea numită mai sus.
"(...) trupele ruseşti au primit ordin să ocupe România. Bucureştii au fost asediaţi. În faţa acestei primejdii, Brătianu îl convinge pe Carol I să iasă din capitală şi să se pună în fruntea oştilor româneşti din Oltenia. Ne aflam atunci în pragul unui conflict militar cu Rusia dintr-o poziţie avantajoasă, pentru prima şi singura dată în istorie", scrie şi istoricul Alex Mihai Stoenescu în "Eşecul democraţiei române - Istoria loviturilor de stat în România, volumul II" despre aceleaşi evenimente.
"PRIETENIA PENTRU RUSIA ERA SFÂRŞITĂ"
Intervenţia
marilor puteri europene, iritate de expansiunea Rusiei către Bosfor şi
Marea Mediterană, a pus capăt acestei situaţii dramatice prin Congresul
de la Berlin. România a pierdut Basarabia, primind în schimb Delta
Dunării şi Dobrogea.
În planul percepţiei populare, Rusia devenise însă, o dată pentru totdeauna, inamicul public numărul unu. Constantin Bacalbaşa (1856-1935, om politic şi ziarist) concluziona: "Din ceasul acesta, prietenia românilor pentru Rusia era sfârşită. În ţară naşte, deodată, simţirea antirusă. Ruşii sunt de acum priviţi cu răceală sau cu duşmănie. Conflicte zilnice se întâmplă în toată ţara cu militarii ruşi. Ingratitudinea rusească, cât şi călcarea fără pudoare a angajamentelor luate formal prin convenţiunea din 4 aprilie 1877 revoltă toate sufletele româneşti. Cauza Rusiei în România este pierdută pentru totdeauna".
Evenimentele din 1877-1878 sunt identificate de Alex Mihai Stoenescu drept momentul în care poporul nostru a devenit definitiv ostil Rusiei: "Comportamentul politic necinstit al Rusiei, dar mai ales devastările, incendierile, furturile, violurile şi umilinţele aduse românilor de către armatele ţariste au produs o distrugere decisivă a imaginii vecinului de la Răsărit. (...) Anul 1878 este pragul de la care în mentalul colectiv românesc se instalează fenomenul rusofob, pe un puternic fond naţionalist. A doua trădare, cea din Primul Război Mondial, şi apoi infiltraţia comunistă în presa şi politica românească de până în Al Doilea Război Mondial vor duce la apariţia sentimentului solid de ură împotriva Rusiei, ură care a purtat trupele române dincolo de Nistru, care n-a slăbit nici sub regimul comunist, producând o incredibilă expulzare a trupelor sovietice din ţară în 1958, şi care funcţionează şi astăzi la aceleaşi dimensiuni aparent interminabile".
În planul percepţiei populare, Rusia devenise însă, o dată pentru totdeauna, inamicul public numărul unu. Constantin Bacalbaşa (1856-1935, om politic şi ziarist) concluziona: "Din ceasul acesta, prietenia românilor pentru Rusia era sfârşită. În ţară naşte, deodată, simţirea antirusă. Ruşii sunt de acum priviţi cu răceală sau cu duşmănie. Conflicte zilnice se întâmplă în toată ţara cu militarii ruşi. Ingratitudinea rusească, cât şi călcarea fără pudoare a angajamentelor luate formal prin convenţiunea din 4 aprilie 1877 revoltă toate sufletele româneşti. Cauza Rusiei în România este pierdută pentru totdeauna".
Evenimentele din 1877-1878 sunt identificate de Alex Mihai Stoenescu drept momentul în care poporul nostru a devenit definitiv ostil Rusiei: "Comportamentul politic necinstit al Rusiei, dar mai ales devastările, incendierile, furturile, violurile şi umilinţele aduse românilor de către armatele ţariste au produs o distrugere decisivă a imaginii vecinului de la Răsărit. (...) Anul 1878 este pragul de la care în mentalul colectiv românesc se instalează fenomenul rusofob, pe un puternic fond naţionalist. A doua trădare, cea din Primul Război Mondial, şi apoi infiltraţia comunistă în presa şi politica românească de până în Al Doilea Război Mondial vor duce la apariţia sentimentului solid de ură împotriva Rusiei, ură care a purtat trupele române dincolo de Nistru, care n-a slăbit nici sub regimul comunist, producând o incredibilă expulzare a trupelor sovietice din ţară în 1958, şi care funcţionează şi astăzi la aceleaşi dimensiuni aparent interminabile".
ATENTATELE, TRĂDAREA, TEZAURUL, BASARABIA, BUCOVINA...
Incidentele ruso-române nu s-au oprit la conflictul din 1878. Prim-ministrul I.C. Brătianu şi fiul său, Ionel I.C. Brătianu, au fost ţinta a numeroase atentate organizate de ruşi. Sabina Cantacuzino, fiica lui I. C. Brătianu, nota într-o scrisoare: "Rusia era înverşunată împotriva tatei şi a fost iniţiatoarea acelor atentate contra lui".
În baza documentelor studiate, Alex Stoenescu afirmă, în "Istoria loviturilor de stat", că mişcările ţărăneşti din 1888 şi 1907 au fost iniţiate de instigatori ai ruşilor, care aveau în plus şi agenţi de influenţă în politică şi în presă.
Evenimentele din Primul Război Mondial, în care armata rusă a fugit de pe câmpul de luptă în 1917, iar tezaurul n-a mai fost returnat de Moscova, urmate de lungul conflict cu bolşevicii pentru Basarabia, ultimatumul din 1940, în care URSS a anexat din nou Basarabia şi Bucovina, au alimentat tensiunile. Au urmat Al Doilea Război Mondial, ocupaţia rusă din perioada 1944-1958, împreună cu jafurile, violurile, violenţele de tot felul şi impunerea cu forţa a comunismului.
După 1990, instalarea în fruntea statului a unor comunişti instruiţi la Moscova, precum şi ostilitatea Rusiei în (eterna) problemă a Basarabiei nu au fost de natură să atenueze sentimentele românilor faţă de vecinii din Răsărit.
Fricţiunile între România şi Rusia continuă şi acum. Imperiul din Est a reacţionat agresiv la intrarea ţării noastre în NATO şi UE, iar relaţiile dintre cele două părţi sunt caracterizate de specialişti ca fiind "tensionate".
Voi recomanda oricui caută împrumut de afaceri către Le_Meridian, m-au ajutat cu un împrumut de patru milioane USD pentru a-mi începe afacerea de quilting și a fost rapid Când am obținut un împrumut de la ei, a fost surprinzător de ușor de lucrat cu ei. Ele pot finanța până la suma de 500,000,000.00 de dolari (cinci sute de milioane de dolari) în orice regiune a lumii, atâta timp cât există 1,9% ROI pot fi garantate pentru proiecte. Procesul a fost rapid și sigur. A fost cu siguranță o experiență pozitivă. Evitați escrocii de aici și contactați serviciul de finanțare Le_Meridian activat. lfdsloans@lemeridianfds.com / lfdsloans@outlook.com. WhatsApp ... + 19893943740. dacă sunteți în căutarea unui împrumut de afaceri.
RăspundețiȘtergereSunt atât de recunoscător Elegantloanfirm că m-a ajutat cu un împrumut de 600.000,00 USD USD, prin ajutorul ofițerului de împrumut Russ Harry, îți sunt etern recunoscător. viața mea s-a întors, finanțele mele s-au stabilit acum dețin o afacere pe care o folosesc pentru a avea grijă de nevoile familiilor mele. Sunt atât de recunoscător pentru dumneavoastră domnule Russ și Dumnezeu să vă binecuvânteze. Le puteți contacta pentru ajutor financiar prin e-mail: Elegantloanfirm@hotmail.com pentru ajutorul dvs.
RăspundețiȘtergere